Văd vise-ntrupate gonind după vise…

Cugetări

“Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân’ dau în morminte ce-așteaptă deschise.”

Mortua est! Mihai Eminescu, 1884

Eminescu a surprins în două versuri ambele fețe și întreaga dramă a rătăcirii spirituale a omului – visarea:

“gonind după vise” – raiul, nirvana, iluminarea, sinele – oricare ar fi fantasmele visătorului;

“vise-ntrupate” – visătorul – trupurile posedate și fugărite prin lume de fanteziile minții, după propriile fantasme;

“pân’ dau în morminte” – destinul trist și implacabil al viselor întrupate (visătorul, eul, egoul) – vânarea de vise “pân’ dau în morminte ce-așteaptă deschise”;

Oamenii care caută împlinirea și fericirea, raiul sau iluminarea, nu văd că urmăresc vise pentru simplul motiv că nu văd că cel care le caută este el însuși un vis, o fantasmă.

Nu văd că ei sunt un personaj iar căutarea lor este o poveste.
Nu există vise fără visător după cum nu există visător fără actor sau personaj fără persoană.

Visele și visătorul, povestea și personajul, sunt făcute din același material, au aceeași natură.

Gânditorul și gândirea au aceeași natură – gândul – substanța visătorului, personajului, eului.

În filmele lor, visătorii sunt “vise-ntrupate gonind după vise” cautând împlinirea și fericirea în dorințele, speranțele și credințele lor. În jocul vieții, actorii rătăcesc “pân’ dau în morminte ce-așteaptă deschise”.

Vise-ntrupate gonind după vise”… gânduri deșarte gonind după gânduri.

“Văd vise-ntrupate în gânduri veștminte,
Și trupuri orbite conduse de minte,
Cu frica-napoi și speranța-nainte,
Spre rai și nirvana și altele sfinte.

Văd gânduri meschine în sfinte veștminte,
Cadavre mișcate ’napoi și ’nainte,
Pe valuri de gânduri, ocean de cuvinte,
O viață eternă cu haltă-n morminte.”

Vise-ntrupate, Ovidiu Roman, 1 iul 2019

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*